PLATFORMA de finanțare a proiectelor Particip

Platforma  PARTICIP a apărut ca un răspuns la cererea unor instrumente noi de finanțare. Ne propunem să punem în legătură proiectele, care au nevoie de finanțare și persoanele, care ar fi dispuse să contribuie financiar la punerea  în aplicare a acestora. Altfel spus, vrem să construim un pod între oamenii cu idei și energie pentru a le pune în practică și oamenii, care ar vrea să-și investească banii avantajos și cu impact pentru comunitate. Iar în final, să aibă cu toții de câștigat.

Este vorba, deci, despre o cale alternativă de finanțare.

PROIECTE CREATIVE

Pot fi lansate deopotrivă, atât de persoane fizice cât și juridice. În schimbul susținerii financiare oferă recompense, însă nu de natura financiară. În special este vorba despre proiecte de ordin cultural cum ar fi editarea unor creații literare.

PROIECTE DE DEZVOLTARE COMUNITARĂ

Sunt cele mai răspândite pentru moment în special datorită existenței unor programe internaționale de susținere a dezvoltării comunitare în Republica Moldova. Aceste proiecte presupun pe lângă finanțarea din partea guvernului, a partenerilor de dezvoltare sau a unor programe internaționale, contribuția comunității. Platforma își propune să faciliteze acumularea acestor contribuții, fie că este vorba despre proiecte de dezvoltare comunitară, sociale sau ecologice.

PROIECTE CARITABILE

Proiectele ce susțin dezvoltarea prin donații a unor persoane sau grupuri social-vulnerabile, spitale, aziluri, orfelinate etc.

PROIECTE CAPITAL

Sunt lansate de companii, care au nevoie de finanțare iar contributorii, în schimbul finanțării primesc acțiuni sau obligațiuni ale companiei.

SUPORT PLATFORMĂ

BUSINESS CONSULTING INSTITUTE AO
Str. M. Eminescu, nr. 27, of. 1,
Chişinău, MD-2012, Republica Moldova
Telefon: (+373 22) 85 50 80
Fax:     (+373 22) 85 50 77

ORELE DE LUCRU

SUPORT JURIDIC
De Luni până Vineri: 9:30-17:30
Sâmbătă, Duminică – zi de odihnă